M-am intors inapoi la locul de munca. Nu spasita, ci mai determinata ca oricand sa-mi vad de treaba mea. Mai bine niste ordine directe decat o casnicie ratata. Sefu m-a pedepsit pentru cele doua saptamani de absenta, dandu-mi si mai mult de lucru, asta dupa ce mi-a spus ca ceea ce s-a intamplat intre noi n-ar trebui sa ma afecteze, ba dimpotriva, ca un adevarat guru, mi-a mai spus ca, daca sunt fata desteapta, as putea sa invat foarte multe din asta.
Avea dreptate, asa ca mi-am vazut de documentele, telefoanele si fustele mele office. Mi-am concentrat atentia pe cele mai perfecte rapoarte si ordini de zi, meetinguri si afaceri externe, licitatii si negocieri, mailuri pe care le incheiam cu “best wishes”, dar eu n-am mai avut nici o dorinta pentru vreo sase luni. A fost doar o calda rutina, o oboseala benefica. Ma executam. Seara intram direct in pijamale si dormeam fara sa visez nimic. A doua zi, iar. O luna mai tarziu, iar. Sase luni mai tarziu, acelasi lucru. Nici macar nu incercam sa scap din toata povestea asta. Dupa ce ratezi prima iubire, nu prea mai conteaza celelalte. N-am mai adus vorba despre ceea ce s-a intamplat in Ungaria, dar, din cand in cand, surprindeam privirea sefului, intrebatoare, voia sa stie ceva, parca, nu gasea de cuviinta, si se retragea si el in spatele dosarelor lui, si insfaca un telefon mobil, mai punea pe roate o intalnire, si totul trecea. Citeste mai mult
Si sa nu uiti, Dana, ca totul are un sfarsit. Uite, noi… de cand nu ne-am mai vazut? Si de ce m-am suparat atat de tare pe tine? Ma crezi ca nu mai stiu? Si chiar de mi-as aminti, cine eram eu sa te judec? Un fleac, acolo, copila ta… De unde sa stiu eu ce mecanisme s-au invartit in capul tau atunci cand ai luat o anumita decizie? Cum as putea sa nu tin minte verile cand tu vorbeai si eu taceam? Cum sa nu tin minte ca era aceeasi explozie de culori ca si acum? Doar sufletele noastre s-au cam uratit… am crescut eu, ai imbatranit tu, nu stiu… ne-au zapacit alti oameni…
Dar faptul ca m-am retras din anumite intamplari nu-ti da nici tie dreptul sa ma certi. Le povestesc fiindca nu mai au importanta. E o anumita detasare in toate astea. Poate n-am fost capabila sa-ti ascult mai mult de zece minute acele “domestice” povesti, care ma ingrozeau, pur si simplu… cum alegi tu mobila, cum ai facut rate la biblioteca si cum te retrageai in spatele tristetilor tale, nu stiam ce sa fac atunci, credeam ca sunt de vina, ca din cauza mea nu poti sa inaintezi, atunci nu vorbeai zile in sir si era mai rau decat daca mi-ai fi dat un picior in fund… Atunci rataceam prin paduri, dormeam printre maci, culegeam petale rosii moarte… Hai sa facem acum un efort, totusi, sa incercam doar sa nu exageram pe alocuri. Citeste mai mult
Acum o sa-ti vorbesc despre prima iubire. Cel-care-ma-voia-de-nevasta.
Tatal lui era gras si din cand in cand ii cadea dintele din fata. Era din portelan – se intelege, mai alb decat restul danturii. Maica-sa se ingrijora de fiecare data cand Cel-care-ma-voia-de-nevasta se indragostea de alta fata. E drept ca el se indragostea cam des. Chiar si de doua-trei ori pe luna, ce era sa-i faca? Taica-su zicea ca era tanar, avea dreptul, maica-sa croncanea ca “totusi si tineretea asta are niste limite”.
Iar eu, pe vremea aia, ii cantam la chitara “si totusi exista iubire/si totusi exista blestem/dau lumii, dau lumii de stire/iubesc, am curaj si ma tem”, iar el il imita pe Paunescu in punctele esentiale si ma facea sa rad. Cu toate astea, nu-l luam in serios. Ma voia de nevasta fiindca fusesem virgina si, precum unii barbati fara prea multa educatie ce puneau pret pe valoarea simbolica a himenului, isi dorea sa ma creasca de mica, chipurile, si sa ma tina apoi toata viata inchisa in colivie. Citeste mai mult
Iar incepi… Asta ai facut toata viata, ce altceva stii? Esti exemplul perfect al celor mai proaste alegeri pe care ar fi putut sa le ia cineva vreodata, dar in continuare incerci sa-mi bagi mintile in cap. Nu inteleg de ce nu poti sa asculti fara sa judeci, fara sa pui etichete, fara sa ma pui in cutia cu surprize neplacute. Stii ca nici sfaturile, nici lacrimile, nici santajele sentimentale nu m-au impresionat, nici rugamintile, atunci cand nu am gasit o logica a emotiilor care sa mi se potriveasca. Vorbesti despre libertate, ai uzat si cuvantul asta, fara sa-i intelegi conceptul macar, tu, care esti dependenta de celularul tau si de reducerile la haine din fiecare toamna.
Eu nu te-am judecat cand m-ai smuls din cuibul lui Jean-Pierre, m-ai lasat fara tata, m-ai adus in tara asta anosta fara sa-mi dai vreo explicatie si nu ti-ai cerut scuze macar o data pentru toti anii astia in care n-am avut un model patern. Nu o lua ca pe un repros, e doar un fapt cat se poate de real. Inteleg ca erai tanara, dar nu mai tanara decat mine atunci cand se intamplau toate cele ce ti le povestesc acum. Poate de-aceea in toate scenariile mele cu si despre barbati eram implicata in rapiri misterioase, fugeam de cineva sau altcineva fugea dupa mine, mereu intram in cate o aventura infioratoare, ma certam cu toti care ma iubeau, ca, la final, sa ma impac pour toujours cu toata lumea, iar cel care m-a ranit sa vina si sa ma faca fericita. Cum insa, naiba stie… Despre fericire nu am o idee prea clara. S-ar putea sa fie doar o reminiscenta din copilarie, un fel de imagine a copilului cu obrajii rosii alergand descult pe campii spalate de roua diminetilor… Citeste mai mult
Stiu ca esti curioasa sa afli continuarea, sa te scandalizezi mai tare de comportamentul meu. Cum l-ai numit intr-un mail anterior? Desucheat? Obraznic? Amoral? Nu mai tin minte… Ei lasa, ca-ti trece, nu se moare dintr-o parere sau vreo judecata de valoare. Depinde ce intelegi tu prin desucheat, obraznic, amoral si asa mai departe.
Eu cred ca un monument inaltat in prea-cinstirea eroilor neamului n-are nimic glorios in el, ba dimpotriva. Moartea tinerilor naivi mi se pare un act desucheat, obraznic, amoral si total inutil din partea guvernelor lumii. Marmura aceea in forma de falus ma face sa ma gandesc la toate partidele de amor pe care le-au ratat, fiindca au vrut sa isi serveasca patria. Prefer sa-mi servesc barbatul. Daca as fi fost insa barbat, cred ca as fi fost un mare dezertor.
Chiar daca nu sunt eu cea mai fidela persoana de pe planeta asta si nici n-am pretentia sa fiu, sa stii ca, daca tu n-ai inselat niciodata, nu inseamna ca esti o minunata, ci doar ca nu ti s-a oferit ocazia. Sau n-ai creat-o, ceea ce e cam acelasi lucru. Daca nu te-ai uitat gales la cineva, normal ca n-ai fost vazuta. Uneori, e de-ajuns doar o privire sau, si mai interesant, o clipa de slabiciune si, imediat, un barbat, daca ii permiti, va dori sa te protejeze. Citeste mai mult
In dupa-amiaza aceea, cand ne-am despartit, toamna incepea sa-si intre in drepturi. Am constatat intaiasi data cat de vii erau frunzele si explozia asta de culori mi-a ranit ochii. I-am spus ca vreau sa iau trenul spre casa. El a insistat sa mergem impreuna cu acelasi avion. Nu cred c-a inteles de ce aveam nevoie sa fiu singura cu gandurile mele. Desi eram in plina cruzime a anilor tineretii, am simtit deodata ca incep sa ma vestejesc si nu stiu daca era din pricina anotimpului, dar peste toate trairile mele parca trecuse un buldozer si mi le strivise sub roti.
Oricum, daca este sa fim sincere, si doar asta este ideea acestor mailuri, nu?, noi doi nu formam un cuplu. Nici nu-mi place cuvantul “cuplu”. Suna a acuplare, atat de biologically correct, ca sa folosesc, iata, o alta expresie care devine din ce in ce mai uzata.
Nu eram un cuplu. Si nici nu-mi placea ideea ca as putea fi vazuta la bratul sefului meu. Ce era sa fac? Sa joc marea comedie a complezentei? Sa ma port ca si cum cu o seara inainte nu s-a intamplat nimic, cand eu inca-i mai auzeam gemetele in urechi? Citeste mai mult
Ce nu face o subalterna de dragul sefului…
Sa-ti povestesc cum a inceput, daca tot esti curioasa. Abia gustam din viata, sa zicem, dar sa nu te astepti acum sa-ti povestesc tot, vor fi niste goluri, pe ici, pe colo. Nici nu mai tin minte tot… Voiam sa adun experienta, toata lumea cerea asta in CV, iar eu eram ambitioasa si gata sa plac tuturor, ca sa-mi pot permite mai apoi luxul linistii… De-asta mi-am si ales slujba aia, mi-a placut ce scria in fisa de post: disponibilitate pentru calatorit. Puteam sa-mi permit sa vad lumea pe spinarea altora si sa cunosc toti acei barbati in costume pe care visam sa-i dezbrac. Sau sa ma dezbrace. Imi placeau hainele scumpe, parfumurile cu miros de lavanda sau crini albi, cremele moi, baile fierbinti si barbatii cu influenta. Ganduri perverse… Sunt prea batrana sa le mai pun in practica acum.
Aveam pe-atunci un sef care ma trezea din cand in cand din visare cu vocea lui poruncitoare si ma alerga de colo-colo cu tot felul de corvezi. Il uram, dar ii zambeam in fiecare dimineata. Nu indrazneam sa cracnesc si ma executam cu bratele incarcate de dosare, ma impiedicam in fustele mele office stramte, preluam din mers telefoanele, iar cand prindeam o clipa de relaxare, verificam daca firele ciorapilor mei negri n-o luasera cumva razna. Intre timp, asteptam sa vina odata ocazia sa calatoresc. Citeste mai mult
Ba da. Mi-am schimbat si adresa de mail, dar ti-o spun la sfarsit, dupa ce iti trimit raspuns la mailul tau lung, prea lung pentru tine. Ce sa fac eu acum daca tie nu-ti place internetul? Scrisori de mana nu-mi cere, ca nu m-am tampit in asa hal, chiar daca suna romantic.
Ma doare undeva de pariul tau, daca nu vrei sa-mi spui despre ce este vorba, e problema ta, eu nu mai am de mult curiozitati. E vorba de faptul ca ai pariat sa fim prietene la catarama cafelelor sau a berilor, altceva nu ma intereseaza. Fraza aia ti-a iesit perfect cum trebuia, de-aia nici nu m-am suparat, ca venea din sinceritatea ta debordanta, eu satula fiind de habarnisti, care isi mai si controleaza cuvintele prin preajma mea, vezi doamne sa nu ma supere, nestiind ca singurul lucru care ma supara e mutra lor si faptul ca, uneori, am fost nevoita sa le suport prostiile. Citeste mai mult
